Un pedofil care își mușca victimele, prins de polițiști în ascunzătoarea lui din București. Era deja condamnat definitiv!

Publicat: 15/12/2020, 13:12

Un pedofil care obișnuia să-și muște victimele, până când le provoca răni, a fost ridicat, marți dimineață, dintr-un apartament din Capitală, unde se ascundea după ce judecătorii l-au condamnat la patru ani de închisoare pentru corupere sexuală. Acesta este acuzat că a molestat cel puțin o fetiță în vârstă de 6 ani, care a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente.

Dat în urmărire după ce magistrații Judecătoriei Sectorului 3 l-au condamnat la patru ani de închisoare pentru corupere sexuală în formă continuată, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Capitalei, au reușit să să-l localize într-o locuință de pe strada Vărăști.

Potrivit unor surse judiciare, cu trei ani în urmă, Marian Dobre a avut o relație amoroasă cu mama unei fetițe în vârstă de 6 ani.

La un moment dat, femeia a descoperit, îngrozită, că, în perioada septembrie-noiembrie 2017, adică la scurt timp după ce s-au mutat împreună, bărbatul obișnuia să meargă pe ascuns în camera copilului și să-l atingă în zonele intime. La un moment dat, acesta a mușcat-o pe fata de numai șase ani de abdomen, provocându-i răni care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mama a anunțat autoritățile, care au demarat imediat o anchetă. Trimis în judecată și condamnat la patru ani de pușcărie, Dobre a fugit de acasă și s-a ascuns într-o locuință din sectorul 3, unde spera că nu va fi găsit de autorități.

Prins după unsprezece zile de căutări

Dat în urmărire națională acun 11 zile, anchetatorii au strâns informații legate de obiceiurile și cunoștințele bărbatului, reușind să-l localizeze în sectorul 3.

Marți dimineață, polițiștii au descins în ascunzătoarea bărbatului în vârstă de 50 de ani, care era singur acasă. Acesta a fost încătușat și urmează și urmează sa fie încarcerat in Penitenciarul Rahova, unde va rămâne în carantină pentru o perioadă de 21 de zile, după care va fi mutat pe o secție specială, destinată deținuților vulnerabili, în contextul în care condamnații pentru infracțiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor riscă să fie agresați de restul deținuților.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×